La pas prin trecutul Ploieștilor – 16 august 2015

Anunt tur 16 august 2015

Dragi cititori,

Duminică, 16 august, vă aștept la turul istoric „La pas prin trecutul Ploieștilor”. Plimbarea va începe la ora 16:30, iar locul de întâlnire este fosta casă a căsătoriilor de pe bulevard.

Turul va dura în jur de două ore și vom merge prin zona centrală a orașului, atât pe străzi cu clădiri vechi, cât și prin zone sistematizate, trecând prin toate epocile care și-au lăsat amprenta asupra Ploieștilor. Așa cum precizam și pe pagina de prezentare,

turul istoric „La pas prin trecutul Ploieștilor” este o incursiune în lumea lui moș Ploaie, dar și a personajelor lui Caragiale; a bogăției și prosperității petrolului, dar și a dezastrului adus de acesta; a jobenului și a trăsurilor, dar și a trenului care întoarce „ca la Ploiești”; a caselor șic, cu stucaturi și curți largi, dar și a blocurilor gri și monotone. Este o plimbare prin lumea lor, dar și prin lumea noastră, la finalul căreia vom înțelege mai bine cât de diferiți și cât de asemănători suntem în comparație cu ploieștenii de altădată.

Vom vorbi despre cum a apărut această localitate și despre modul în care Ploieștii ar fi putut fi doar o suburbie a localităților învecinate. De asemenea, veți putea afla despre cum, la un moment dat în istorie, s-au mutat toți ploieștenii în București, dar și despre episodul Republicii de la Ploiești.

Nu vom ocoli nici poveștile clădirilor pe lângă care trecem și astăzi. Vom discuta despre primul revelion din oraș, despre liceul construit pe locul unui cimitir, despre afacerile atât de actuale ale politicienilor de demult, precum și despre casa în care a locuit o parte a familiei imperiale ruse.

Pe lângă imaginea de ansamblu, vom aduce în discuție povești personale, anecdote, bârfe din Ploieștii de odinioară și ne vom imagina că suntem în mijlocul unor evenimente istorice importante pe care le-au trăit sau cu care au fost contemporani părinții, bunicii sau străbunicii noștri.

Explicațiile vor fi însoțite de imagini de epocă – fotografii unicat, reproduceri după poze rare, precum și cărți poștale vechi de mai mult de un secol.

Turul costă 20 de lei / persoană, iar rezervări se pot face printr-un e-mail la lucianflorin.vasile@gmail.com. Vă aștept la tur!

(fotografia de mai sus a fost realizată de către prietenii de la SMA Studio).