AEDU solicită Primăriei Urlați să nu demoleze sediul său istoric

PrahovaEconomicaÎn general, ne plângem că nu mai avem clădiri istorice: ba au fost bombardate, ba distruse la cutremur, ba le-a demolat Ceaușescu sau cine știe cine altcineva. Problema e că nici pe cele pe care le avem nu le protejăm așa cum ar trebui.
Ieri am aflat de un proiect foarte recent al Primăriei din Urlați de a demola sediul istoric al instituției. E adevărat că nu este clasat drept monument istoric (la fel ca multe alte clădiri care ar merita să fie pe acea listă, dar nu sunt, și să beneficieze astfel de o protecție, chiar și relativă). Însă vorbim o construcție veche de aproape un secol, ridicată mai exact în 1929 de către arhitectul ploieștean Toma T. Socolescu.
Într-un oraș cu 17 clădiri și situri declarate monumente istorice, dispariția unei asemenea clădiri ar fi o pierdere semnificativă pentru patrimoniul local. Și un eșec al celor de astăzi de a respecta ce au făcut cei de ieri.
Prin urmare, Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană (AEDU) a înaintat primăriei Urlați o adresă prin care solicită respingerea proiectului de demolare a clădirii istorice.
Textul cererii este mai jos:

Domnului primar Marian Măchițescu

Domnului viceprimar Lazăr Stan

Consiliului local al orașului Urlați

Strada 23 august, nr. 9

Urlați

Prahova

 

Stimate Domnule Primar,

Stimate Domnule Viceprimar,

Stimați membri ai Consiliului Local al orașului Urlați,

Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană a luat la cunoștință cu surprindere de „nota de fundamentare la proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul «Construire și dotare sediu primărie, oraș Urlați județ Prahova»”, având numărul de înregistrare 10842/18.05.2022.

Asociația pentru Educație și Dezvoltare dezvoltă de aproape zece ani proiecte educaționale și de cercetare dedicate istoriei urbane a Ploieștilor și a zonelor adiacente, inclusiv Urlați. Inițiativele noastre s-au transpus în publicarea de cărți și albume, organizarea de expoziții și tururi pietonale, dar și susținerea de cursuri și prezentări. În toate proiectele noastre am subliniat importanța păstrării și valorificării patrimoniului istoric și arhitectural, ca o dovadă de responsabilitate față de predecesorii noștri, ca formă de memorie pentru cei de astăzi și ca o lecție pentru generațiile viitoare.

De aceea, am constatat cu uimire că proiectul de edificare a unui nou sediu al Primăriei implică demolarea clădirii istorice a instituției. Actualul sediu al Primăriei a fost construit în 1929 după planurile arhitectului Toma T. Socolescu, unul dintre reprezentanții principali ai stilului național-românesc cultivat după 1906 și, în special, în perioada interbelică. Cu toate că nu este clasat (încă) drept monument istoric, deși, în opinia noastră, ar fi îndreptățit la acest statut, imobilul reprezintă o piesă deosebit de importantă pentru istoria orașului Urlați și pentru patrimoniul arhitectural al acestui oraș. Dispariția unei asemenea clădiri ar fi o pierdere pentru orașul Urlați, care are numai 17 construcții sau situri clasate oficial drept monumente istorice.

Astfel, domnule Primare, domnule Viceprimar, doamnelor și domnilor consilieri locali, vă rugăm să respingeți propunerea de demolare a sediului istoric al Primăriei Urlați, clădire construită de Toma T. Socolescu.

Suntem convinși că la nivelul administrației locale din Urlați există luciditatea de a aprecia la justa valoare moștenirea generațiilor anterioare și expertiza de a păstra, de a restaura și de a valorifica sediul istoric al Primăriei, în folosul generațiilor viitoare.

 

Cu cele mai bune gânduri,

Lucian Vasile

Președinte al Asociației pentru Educație și Dezvoltare Urbană