Cel mai frumos Ploiești – Concurs de manuscrise

422Continuăm să scriem poveștile Ploieștilor, iar textul tău poate fi una dintre acestea. Te invităm să te alături proiectului editorial al AEDU de a reconstitui imaginea celui mai frumos Ploiești.

În noiembrie 2015, am pornit concursul de manuscrise care a stat la baza primului volum din colecția Memento cu o întrebare controversată: „cât de frumos poate fi un oraș urât?”. Poveștile reunite în paginile acelei cărți, precum și cele din Case, străzi și oameni din Ploieștiul de altădată, al doilea titlu din serie, ne-au convins că mai sunt atâtea fragmente de istorie locală ce merită împărtășite și generațiilor următoare.

Așa că ne-am decis să continuăm colecția Memento cu un nou volum, în care să surprindem cel mai frumos Ploiești. Fie că este vorba de amintirile bunicilor care au cunoscut șarmul interbelicului și agonia războiului, de experiența vieții cotidiene din comunism, când clădirile vechi dispăreau, iar în locul lor se ridicau blocurile pe care le vedem astăzi, ori de povestea casei vechi pe lângă care trecem, ori pe al cărei prag îl pășim de atâtea ori, toate acestea pot fi ipostaze ale acelui Ploiești frumos pe care îl căutăm.

Suntem convinși că aceste texte ne vor ajuta să vedem orașul cu alți ochi. Să îl înțelegem și să îl cunoaștem. Să ni-l apropiem și să îl simțit ca fiind al nostru. Să îl redescoperim și să îl îndrăgim. Și să-l numim cel mai frumos Ploiești.

Vă așteptăm manuscrisele pe adresa contact@dezvoltareurbana.org până la data 15 septembrie 2019.

Selecția va fi efectuată de membrii AEDU și de experți externi, iar rezultatele vor fi anunțate ulterior pe site-urile AEDU și Republica Ploiesti. Pentru mai multe detalii, vă invităm să parcurgeți regulamentul concursului, disponibil aici.

„Cel mai frumos Ploiești” este un proiect al Asociației pentru Educație și Dezvoltare Urbană.


Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană este o organizație nonguvernamentală înființată în 2013 a cărei activitate vizează comunitățile urbane, prin desfășurarea de proiecte educaționale și prin recuperarea, revalorificarea și consolidarea patrimoniului cultural urban.