Cum ar fi să te plimbi pe străzile Lipscani sau Brașoveni, astăzi dispărute complet din geografia urbană a orașului? Sau să te oprești în Piața Unirii, gândindu-te dacă intri sau nu în Pasajul Cooperativa ori mai zăbovești câteva clipe în fața Micului Luvru? Ori să privești cum reformele îndrăznețe ale primarilor interbelici duc la dispariția vechiului și insalubrului Obor și la ridicarea Halelor Centrale, mândria orașului de peste 80 de ani?
Turul „Cum s-a schimbat centrul Ploieștiului” este o plimbare printre clădiri și străzi ce astăzi nu mai există, însă a căror prezența lor a dat farmecul orașului de altădată. Folosindu-ne de imaginație, dar și de numeroasele fotografii, cărți poștale și planuri arhitecturale, vom reconstitui centrul istoric al Ploieștilor, așa cum era la final de secol XIX, în anii 30 ori în plin stalinism.
Vom vedea cum ar fi trebuit sau cum ar fi putut arăta orașul sau clădirile sale emblematice și vom afla istoria unor construcții simbol care au trecut testul timpului și sunt astăzi prezențe definitorii în arhitectura locală. Astfel, vom discuta despre Palatul Culturii, Hotelul Central, Palatul Adminstrativ sau Halele Centrale, precum și despre statuile aflate în centrul orașului.
Bineînțeles, nu vom ocoli nici poveștile personale ori bârfele din vremurile de demult apuse, aplecându-ne spre aspecte ludice precum bâlciurile anilor 30 și micile probleme cu care se confruntau ploieștenii de rând.
Turul durează în jur de o oră și 30 de minute, iar punctul de întâlnire este statuia lui I.G. Duca de peste drum de fostul Cinema Patria. Pentru mai multe informații, vă invităm să ne scrieți la contact@DezvoltareUrbana.org .