În 1939, Ploieștii erau un oraș prosper, bogat și plin de încredere în viitor său. Peste doar 5 ani, sute de clădiri erau incendiate sau distruse, străzile pline de moloz și gropi și doar câteva mii de oameni mai rămăseseră în oraș. Bombardamentele americane, dar și cele sovietice și britanice, transformaseră radical urbea lui „ce bei?” într-o așezare-fantomă. Cartea „Orașul sacrificat. Al Doilea Război Mondial la Ploiești” surprinde poveștile de viață cotidiană ale ploieștenilor din ultimii ani ai unei Românii peste care comunismul încă nu-și pusese amprenta. În timp ce autoritățile se pregăteau să înfrunte atacurile aeriene, oamenii se distrau, avea temeri, își făceau speranțe, trăiau decepții sau iubeau. Al Doilea Război Mondial a reprezentat o traumă pentru comunitatea ploieșteană, adeseori uitată, prinsă între perioada interbelică idealizată și cea comunistă.

Când am ieșit din casă – câteva case învecinate distruse. Centrul ardea. Numai cioburi de geamuri și moloz. A fost ultima zi normală pe care am avut-o în viața mea și în orașul Ploiești. Dimineața, înainte de bombardament, când am ieșit în oraș, magazinele deschise, lumea se ducea la treburi, trăsurile – că erau trăsuri pe vremea aia, nu mașini – circulau în mod normal, zarzavagii cu zarzavaturi, iaurgii cu iaurturi, fructarii cu coșurile… Toată viața normală a orașului Ploiești și a României antebelice. După ce s-a terminat bombardamentul ăsta, toate astea au fost terminate pentru totdeauna. Orașul era o ruină… nu mai era nimic normal. Și nici n-a mai fost vreodată ceva normal. (Alexandru Comănescu, despre bombardamentul din 5 aprilie 1944)

• Ploiești: Librăria Cărturești din Afi Mall; Librăria Humanitas din Centrul Civic.
• București: Librăria Mihai Eminescu; Muzeul Național de Istorie a României.
• Pitești: Memorialul închisoarea Pitești (strada Negru Vodă, nr. 30).