Platforma RepublicaPloiesti.net

Primaria - 2
RepublicaPloiesti.net este o platformă online de istorie a orașului Ploiești, având scopul de a fi o sursă de informații, povești și imagini despre trecutul acestui oraș.

Site-ul a fost lansat pe 8 august 2009, la aniversarea a 139 de ani de la evenimentul rămas în memoria colectivă drept „Republica de la Ploiești”, devenită un simbol al ploieștenilor. De-a lungul anilor, am publicat articole despre clădirile orașului (multe dintre ele dispărute în urma unor evenimente mai mult sau mai puțin fericite), am scris despre momentele istorice care au marcat viața generațiilor de ploieșteni și am vorbit despre oameni simpli sau personalități, despre străzi sau despre elemente de mobilier urban care au supraviețuit epocilor și schimbărilor.

În 2012 am extins activitatea din online și în offline și am început tururile istorice, primul fiind „La pas prin trecutul Ploieștilor”. Cu acest proiect ne-am propus să aducem istoria cât mai aproape și să o facem cât mai accesibilă tuturor, prin cunoașterea patrimoniului pe lângă care trecem, poate, zi de zi. Turul nu se adresează numai ploieștenilor, ci și turiștilor, și este disponibil atât în limba română, cât și în limba engleză. Mai multe informații puteți găsi pe pagina turului istoric „La pas prin trecutul Ploieștilor”.

Un punct important în existența platformei RepublicaPloiesti.net l-a reprezentat lansarea cărții „Orașul sacrificat. Al Doilea Război Mondial la Ploiești”, în toamna lui 2014. Este o volum de istorie urbană și socială, având în prim-plan viața ploieștenilor între 1939-1944 și impactul devastator al bombardamentelor aliate asupra comunității. Mai multe detalii despre carte și despre cum poate fi achiziționată puteți găsi pe pagina dedicată volumului.

Site-ul poate fi accesat la adresa www.RepublicaPloiesti.net, iar pagina sa de facebook este RepublicaPloiesti.net.