Lansarea cărții „Orașul sacrificat. Al Doilea Război Mondial la Ploiești” la București

IMG_5536După  o lungă așteptare și multe emoții, cartea „Orașul sacrificat. Al Doilea Război Mondial la Ploiești” a fost lansată marți, 30 septembrie 2015, la Palatul Suțu din București.

Holul palatului în care funcționează Muzeului Municipiului București a fost plin, fapt care ne-a bucurat tare mult. Evenimentul a fost posibil prin bunăvoința conducerii muzeului și, în special a domnilor Adrian Majuru și Cezar Buiumaci. În fața celor peste 50 de participanți au vorbit Florin Muller (istoric și profesor universitar), Constantin Vasilescu (istoric și cercetător) și Lucian Vasile, autorul cărții.

La final am făcut o mică incursiune în lumea ploieșteană din anii celui de-al Doilea Război Mondial, folosind nu poveștile din carte (pe care am vrut să le las ca o surpriză pentru cititori), ci albumul personal de fotografii al unui soldat austriac (?) încartiruit la Ploiești în 1941.

Le mulțumim tuturor celor care au participat la lansarea cărții!

Fotografiile au fost realizate de către Maria Axinte.

IMG_5540

IMG_5545

IMG_5556

IMG_5562