A fost odată la Ploiești. Bătăi cu flori, fotbal și concursuri de miss

Mock-UpAm putea crede că lumea părinților, bunicilor și străbunicilor noștri era cu totul diferită față de cea în care trăim. Povestea primelor concursuri de Miss, pe care o veți regăsi în această carte, ar putea-o dovedi: întreceri de o inocență impresionantă și de o simplitate seducătoare pentru găsirea celor mai frumoase tinere din perioada interbelică. La fel cum păreau să fie și distracțiile din urmă cu un secol: bâlciul de toamnă „La Tunuri” și minunata Bătaie cu Flori de pe Bulevardul cu Castani, două obiceiuri uitate astăzi.

Dar, la fel de bine, am putea crede că nimic nu s-a schimbat. Și ce dovadă mai bună am putea găsi dacă nu proiectul tunelului subteran de la Gara de Sud? O capodoperă tehnologică și decorativă, care i-ar fi creat orașului Ploiești o modernă și frumoasă intrare dinspre capitală. Istoria însă a vrut altfel, după cum veți descoperi în acest volum.

Cât despre începuturile fotbalului la Ploiești, părerile sunt împărțite: ce a rămas la fel, ce s-a schimbat? Așa că vă vom lăsa pe fiecare dintre voi, cititorii acestei cărți, să trageți concluziile. Vă putem spune numai că în interbelic cluburile din oraș care stârneau pasiuni, provocau lacrimi de fericire ori de supărare și țineau de multe ori prima pagină a ziarelor sportive erau Prahova și Tricolorul. Dar cine își mai aduce astăzi aminte de golgheterul Tarzan ori de stadionul Regele Carol al II-lea?

Volumul de 280 de pagini face parte din seria de autor Lucian Vasile publicată de Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană și este disponibil în librăriile Cărturești și Humanitas din Ploiești, precum și în Prăvălia Republicii.

Cartea a apărut cu sprijinul First Dent Ploiești, parteneri media fiind Lace Magazine și Sorin Petculescu – Fotografie comercială.