Lansarea volumului „A fost odată la Ploiești. Bătăi cu flori, fotbal și concursuri de miss”

Afis lansare 2
Dragi prieteni,

Avem bucuria să vă invităm la lansarea celui mai nou volum apărut sub sigla AEDU: „A fost odată la Ploiești. Bătăi cu flori, fotbal și concursuri de miss”.

Am putea crede că lumea părinților, bunicilor și străbunicilor noștri era cu totul diferită față de cea în care trăim. Povestea primelor concursuri de Miss, pe care o veți regăsi în această carte, ar putea-o dovedi: întreceri de o inocență impresionantă și de o simplitate seducătoare pentru găsirea celor mai frumoase tinere din perioada interbelică. La fel cum păreau să fie și distracțiile din urmă cu un secol: bâlciul de toamnă „La Tunuri” și minunata Bătaie cu Flori de pe Bulevardul cu Castani, două obiceiuri uitate astăzi.

Dar, la fel de bine, am putea crede că nimic nu s-a schimbat. Și ce dovadă mai bună am putea găsi dacă nu proiectul tunelului subteran de la Gara de Sud? O capodoperă tehnologică și decorativă, care i-ar fi creat orașului Ploiești o modernă și frumoasă intrare dinspre capitală. Istoria însă a vrut altfel, după cum veți descoperi în acest volum.

Cât despre începuturile fotbalului la Ploiești, părerile sunt împărțite: ce a rămas la fel, ce s-a schimbat? Așa că vă vom lăsa pe fiecare dintre voi, cititorii acestei cărți, să trageți concluziile. Vă putem spune numai că în interbelic cluburile din oraș care stârneau pasiuni, provocau lacrimi de fericire ori de supărare și țineau de multe ori prima pagină a ziarelor sportive erau Prahova și Tricolorul. Dar cine își mai aduce astăzi aminte de golgheterul Tarzan ori de stadionul Regele Carol al II-lea?

Lansarea cărții va avea loc sâmbătă, 25 noiembrie 2023, de la ora 16:00, la Centrul Cultural „Antim Ivireanul” al Protoieriei Ploiești Nord, din Bulevardul Independenței nr. 3.

Alături de autor se vor afla Loredana Marin (fondatoarea Lace Magazine) și Alexandru Bondrea (arhitect și președinte al OAR Prahova), moderator fiind Oana Purice (BookIndustry.ro).

Intrarea este liberă, în limită locurilor disponibile.

Cartea a apărut cu sprijinul First Dent Ploiești, parteneri media ai lansării fiind Lace Magazine, Sorin Petculescu – Fotografie comercială și Ploieștii.ro.