Colecția AEDU cuprinde cărți și albume de istorie urbană și socială, precum și volume de memorialistică. Până în prezent, au fost publicate unsprezece cărți și două albume:
Viața la Ploiești. Din vremea fanarioților până în perioada interbelică, al treilea titlu al colecției Restitutio, ilustrează aproape o sută de ani de viață la Ploiești: de prin secolul al XIX-lea, când Ion Luca Caragiale sărbătorea cu cântece patriotice pe străzile orașului și se pricopsea c-o vizită la închisoare, până spre finalul perioadei interbelice, când sunt puse în discuție primele noțiuni de urbanism modern, care îmbină perspectiva utilitară cu cea estetică, dar și cu preocuparea pentru sănătatea publică.
Istoria comunității ploieștene se suprapune aici peste istoria națională; mai întâi aflăm cum învățau copiii să scrie cu două secole în urmă, cum se făceau nunțile și cum se întocmeau foile de zestre, cum călătoreau ploieștenii și cum se distrau ei, pe acorduri lăutărești sau în ritmuri de jazz și pocnete de sticle de șampanie.
Iar apoi descoperim cum s-a transformat orașul în timpul instalării marelui cartier rusesc pentru pregătirea războiului din 1877, când țarul Alexandru al II-lea și suita sa au locuit pentru câteva săptămâni în cele mai frumoase case din Ploiești. Nici 50 de ani mai târziu, alți musafiri pun stăpânire pe localitate, de data asta trupele germane, despre care povestește un soldat de origine italiană. Nu puteau lipsi nici marile iluzii și micile dezamăgiri. Sau invers. Cine știe? Căci Duiliu Zamfirescu nu face economie la ironii când compară, fără să găsească deosebiri, supa și vinul din „patria libertății”.
Pentru că toate, și bucurii, și tristeți, și supă, și vin, și capete încoronate, și mojici, fac parte din viață. Și nu-s mereu așa de diferite.
O nuntă. Mai multe plecări. Din țară, spre țară. Din viață. Și mai multe regăsiri. Al cincilea volum al colecției Memento cuprinde optsprezece texte despre viața Ploieștiului de la finalul secolului al XIX-lea până înspre zilele noastre.
Veți face cunoștință cu familii care au mișcat rotițele comerțului sau ale industriei orașului, cu oameni care și-au găsit un rost și-au luminat generații, cu cei care au îndurat nedreptățile altora sau pe ale istoriei venite peste ei. Căci așa se întâmplă când te cheamă Cosmin, dar trebuie să-ți găsești un alt nume pentru c-ai ajuns prea târziu la strigarea catalogului; când ți-ai dedicat viața meseriei și Uzinei, ignorându-ți, de multe ori, familia, copiii, ca să ajungi, la final, „un trădător”; când te numești Letzler Penchaș, iar povara originii și-a crezului te face „trădător” până și-n ochii alor tăi, pe care ai vrut doar să-i ajuți; când salbele de aur și argint pe care le porți în coșul în care ești găsită nu pot să cumpere nici bucuria de a-ți cunoaște mama și-a purta un nume, nici fericirea căsniciei care ți-a fost impusă. Dar vă veți descreți frunțile citind despre copilărie, despre anii de liceu și de facultate, despre automobile și mai ales despre dulcețuri.
„În vara lui 2006 am auzit pentru prima oară despre foștii deținuți politici din Ploiești. Mi se părea de necrezut ca din vreuna dintre casele pe lângă care treceam poate zi de zi să fi fost cineva arestat de Securitate sau într-alta să fi locuit o femeie și câțiva copii care să-și fi așteptat ani de zile soțul, tatăl, neștiind unde este închis sau măcar dacă mai este în viață. Cât despre locuri de detenție, unde să fi fost oameni închiși, anchetați și torturați, nici nu îmi puteam imagina așa ceva. Știam că a existat o altă lume ploieșteană înainte de 1945, dar apoi a venit comunismul, care s-a instaurat implacabil și liniar, iar mai apoi vremurile au curs în liniște și banalitate până în 1989, când a intervenit o altă schimbare și am trecut în haoticii ani ‘90, primii din care aveam ceva amintiri.
Și totuși, acei oameni închiși pe motive politice au existat. La fel cum au existat și sute de familii în care fiul, fratele, tatăl, unchiul reprezentau acel gol, acea durere, acea întrebare fără răspuns care nu trebuia niciodată rostită, dar care era în permanență în sufletul fiecăruia. Și la fel de bine au existat și acele clădiri cu trecut negru, în care niște oameni i-au supus pe alți semeni ai lor unor torturi greu de închipuit, greu de înțeles și, mai ales, greu de crezut.
Această carte este povestea lor.”
Cârciumi, gloanțe și palate. 12 istorii ploieștene, al doilea volum al colecției Restitutio, cuprinde panorama Ploieștiului de la 1881, când Țările Române au devenit regat, până la 1958, puțin după ce România a devenit republică. Aproape un secol de transformări extraordinare, de războaie și acalmie, de suișuri și coborâșuri, toate văzute prin ochii celor care-au trăit în oraș sau l-au vizitat în vremuri mai vesele sau mai tulburi.
Veți afla care erau îndeletnicirile de bază ale ploieștenilor sfârșitului de secol XIX, cum arăta orașul pe când număra 134 de lăutari și 2228 de muncitori, cum erau purtate dramele Marelui Război, povestite de un ofițer român, un medic militar, de locotenent-colonelul britanic care a incendiat rafinăriile înaintea ocupației inamice și de preotul german care a însoțit divizia bavareză care a ocupat Ploieștiul în 1916. Dar nu lipsesc nici radiografiile urbanistice din interbelic, când conviețuiau în armonie palate luxoase și cocioabe, bombonerii fine și simigerii, care cu fân și motociclete occidentale, intelectuali cu stofă și cheflii veseli.
Păstrate în biblioteci publice sau în arhive, textele din Cârciumi, gloanțe și palate. 12 istorii ploieștene sunt acum editate și puse la dispoziția tuturor celor interesați de istoria Ploieștiului.
Al patrulea volum al colecției Memento cuprinde mai bine de un secol de viață ploieșteană. În povestirile celor unsprezece autori vă veți bucura, veți fi triști, poate veți plânge, veți trăi cu sufletul la gură și veți respira ușurați. Adică la fel ca-n realitatea fiecărei zile. Îi veți întâlni pe Nicolae Iorga povestind înflăcărat în Gara de Nord, pe unii dintre cei mai de seamă negustori din Interbelic și pe iscusiții meșteșugari din centrul orașului.
Veți face cunoștință cu tânărul care și-a înfruntat familia și regimul pentru dragostea lui, cu tatăl care a refuzat să se dea bătut în fața mai marilor zilei pentru a șterge lacrimile copiilor săi și cu tânărul care-a găsit în zidurile unei case un confesor și-un loc căruia să-i aparțină cu adevărat. De asemenea, îi veți cunoaște și pe filatelistul pus pe farse, pe ofițerul rănit în război, mare mâncător de chiftele, pe supraviețuitoarea lagărelor naziste și pe fiica ei pasionată de Pif, pe fascinantul locuitor al unei case proiectate de arhitectul Socolescu, pe studenții care cântau în cor „Gaudeamus” pe străzile Ploieștiului, pe puștiul specialist în tehnici de agățat și pe haioșii Păpădie și Gămălie. Iar alături de acești protagoniști veți afla care era ritualul de pețit cu mult timp în urmă, cum se simte intrarea României în Război când ai doar cincisprezece ani și cum s-a manifestat mirajul televizorului la primele sale apariții în țară.
Jurnale și memorii în România comunistă discută literatura autobiografică publicată de scriitori români între 1945 și 1989. La o primă vedere, s-ar spune că, într-o perioadă în care discursul la persoana întâi era destinat mai degrabă instituțiilor cu funcții de control, cărțile memorialistice ar fi dispărut din planurile editurilor.
Însă lucrurile nu stau așa. În forme variate și purtând mărcile contextului socio-politic, textele aparținând genului autobiografic au continuat să fie produse și publicate. După investigarea aparițiilor publicistice și editoriale, studiul de față se oprește în detaliu asupra unor scriitori reprezentativi pentru diferite etape ale perioadei comuniste, printre care Mihai Novicov, Maria Banuș, Eugen Barbu, Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu, Petre Stoica, Ion Ianoși, Radu Cosașu, Eugen Simion și Adrian Marino. Volumul are la bază teza de doctorat coordonată de prof. dr. Mircea Martin și susținută la Facultatea de Litere a Universității din București în 2018.
„Decupajul autoarei alege o zonă literară puțin explorată de critici, ceea ce, dincolo de atracția personală pentru temă (pe care o amintește în introducere), probează și un anumit curaj intelectual. Lansată în această întreprindere pe care nu ne rămâne decât s-o considerăm una de pionierat, Oana Purice își propune să fie atentă la circumstanțele istorico-politice, la nuanțele terminologice, la diferențele de ordin stilistic între un autor sau altul. Întreg demersul său – și cu deosebire introducerea – conțin și un atent comentariu orientativ și justificativ. [citește mai mult]
Cel de-al treilea volum al colecției „Memento” cuprinde unsprezece povești despre Ploieștiul de odinioară, desfășurându-se de-a lungul întreg secolului al XX-lea, călcând uneori și pragul celui de-al XIX-lea. Cititorii vor găsi în paginile lui prima istorie a Casei Radu Stanian, vor afla despre emoțiile unui băiețel când l-a văzut pentru prima dată pe Regele României, care erau jocurile care animau străduțele Coloniei (3) Teleajen și despre serialele la modă dinspre finalul anilor ’90. Li se va urca un nod în gât parcurgând trista poveste a unui bărbat condamnat la a fi refugiat pe viață sau a avocatului de succes redus la o umbră de regimul comunist. De asemenea, vor descoperi rețeta perfectă de mici și vor intra în cea mai frumoasă cofetărie din lume, înghițind în sec la mirosurile iuți de mirodenii, la cel sărat al măslinelor de Salonic sau la aromele dulci de alviță și halva.
Colecția „Memento” cuprinde volume colective și individuale care recuperează povești și amintiri ale orașelor din alte vremuri și ale locuitorilor acestora. Fie că e vorba de istorii personale sau biografii, cărțile păstrează și împărtășesc cititorilor secvențe dintr-un trecut care fascinează și ademenește.
Primul volum al colecției „Restitutio” reunește nouă texte esențiale pentru cunoașterea și înțelegerea trecutului ploieștean. Autorii au trăit într-un oraș diferit de cel pe care îl știm astăzi. Fiecare a scris despre lumea pe care a cunoscut-o direct sau prin mărturiile contemporanilor săi. Rândurile așternute pe hârtie în urmă cu multe decenii sunt – pentru noi, cei de azi – porți către un univers pierdut definitiv, dar care încă fascinează și atrage prin poveștile sale.
Orașul este privit din perspective diverse, căci autorii provin din medii profesionale diferite, fiind istorici, preoți sau arhitecți. Unii dintre ei reprezintă grupurile etnice și religioase cu rol important în dezvoltare comunității locale, dar care, sub greutatea istoriei, au ajuns astăzi în pragul disoluției.
Al doilea titlu din istoria ilustrată a orașului Ploiești, albumul bilingv român-englez „Ploiești în Al Doilea Război Mondial. Ploiești during World War Two” are 144 de pagini color în care sunt reunite peste 170 de fotografii și ilustrații ce surprind viața cotidiană a localității între 1939-1944, de la farmecul orașului interbelic la distrugerile aduse de bombardamentele aliate. Majoritatea imaginilor provin din colecția AEDU, fiind publicate în premieră, dar și din arhive americane, rusești sau românești, ori din colecții private.
Albumul „Ploiești în Al Doilea Război Mondial” constituie, fără îndoială, un echilibru armonios de istorie socială, urbană și militară: pătrundem pe străzi de mult timp dispărute, asistăm la manevre militare impresionante și întâlnim tipologii umane ale altei epoci. Însă marele său merit este recuperarea memoriei vizuale a unui oraș care a cunoscut teribila experiență a războiului.
Flavius Nicolae Roaită, muzeograf
Muzeul Național de Istorie a României
Cel de-al doilea volum al colecției „Memento” reunește istorii uitate sau niciodată știute ale Ploieștiului de altădată: veți intra în case pe care le întâlniți în drumul vostru zilnic, vă veți plimba pe străzi azi dispărute sau mult schimbate ori veți cunoaște oameni care au trăit, au iubit și au suferit în orașul „aurului negru” ori departe de el, neîncetând însă să-l poarte în gânduri. În cele unsprezece povești veți afla despre dramele deportării membrilor comunității germane, despre spaima confiscării casei construite în ani de trudă, despre experiența bombardamentelor și a cutremurului celui mare, dar și despre reușita primului festival de jazz din România, despre emoțiile primei zile de școală și ale revederii orașului demult părăsit sau despre micile bucurii cotidiene ale deceniilor trecute, din care nu lipseau plimbarea pe Bulevard, înghețata de un leu sau filmele văzute pe furiș la cinematografele orașului.
Albumul Ploieștii în Marele Război. 1916-1918 cuprinde peste 100 de imagini care spun povestea orașului în timpul Primului Război Mondial, de la intrarea țării în conflict și până la realizarea Marii Uniri, cu accent pe cei aproape doi ani de ocupație. Informația care însoțește ilustrațiile este sinteza unei cercetări a epocii atât în arhive și studii de specialitate, cât și în memorialistică și presa vremii, surprinzând astfel, dincolo de evenimentele care au marcat cei trei ani, și atmosfera care domina străzile Ploieștilor cu un secol în urmă. Albumul este a treia apariție editorială sub sigla AEDU și prima dintr-o istorie ilustrată a Ploieștilor.
Volumul „Cât de frumos poate fi un oraș urât. Povești și amintiri din Ploiești” este primul titlu din colecția „Memento”. Cartea a apărut în aprilie 2016 și cuprinde 13 secvențe personale din Ploiești, așa cum l-au simțit autorii. Poveștile descriu locuri din oraș precum bulevardul, centrul istoric dispărut, gările ori case din diferite colțuri, și traversează deceniile secolului XX, ajungând până aproape de cotidian.
Dar, pe lângă toate acestea, există orașul-vitrină, pe care-l cunoști încetul cu încetul, pe măsură ce înaintezi pe străzile când largi, cu trei benzi, când întortocheate, cu intersecții riscante. Aici e liceul meu, aici s-au căsătorit ai mei, la biserica din dreapta a fost botezat frate-miu, în casa din față a locuit unul dintre primarii interbelici, mai încolo sunt Halele [citește mai mult]
În 1939, Ploieștii erau un oraș prosper, bogat și plin de încredere în viitor său. Peste doar 5 ani, sute de clădiri erau incendiate sau distruse, străzile pline de moloz și gropi și doar câteva mii de oameni mai rămăseseră în oraș. Bombardamentele americane, dar și cele sovietice și britanice, transformaseră radical urbea lui „ce bei?” într-o așezare-fantomă. Cartea „Orașul sacrificat. Al Doilea Război Mondial la Ploiești” surprinde poveștile de viață cotidiană ale ploieștenilor din ultimii ani ai unei Românii peste care comunismul încă nu-și pusese amprenta