Ghidaje turistice și tururi istorice

Orașul este locul poveștilor ascunse, al clădirilor care poartă cu ele mărturii ale trecutului, al străzilor pline de amintiri, dar și spațiul afectiv al comunității. Descoperindu-l, el iese din anonimat și devine un prieten pe care îl asculți și care te ascultă, alături de care râzi, te bucuri, te întristezi și de care, în final, te apropii.

Așa vedem noi orașele și te invităm să le descoperi alături de noi în tururile istorice organizate în cadrul AEDU. Ia-ți prietenii și lasă-te purtat prin alte timpuri din care poveștile nu vor lipsi. Vei afla lucruri inedite despre locurile pe care, poate, le străbați în fiecare zi sau vei da frâu liber imaginației în exerciții de reconstituire, din cuvinte și fotografii, a orașului astăzi dispărut.

Tururile organizate de Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană sunt:

Poveștile Bulevardului cu Castani

„Singurul bun pe care îl are orașul nostru”. „O adevărată avenue între grădini”. „Un drum de praf și bălți, în care înveți să înoți”. Trei definiții date de-a lungul timpului arterei pe care astăzi o cunoaștem drept Bulevardul Independenței ori Bulevardul cu Castani. Iubit sau criticat, acesta este un simbol al orașului, dar și un martor al istoriei acestei localități. Încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, aleile sale au fost refugiu pentru perechile de îndrăgostiți ori adăpost pentru vitregiții soartei. Pe carosabilul său au trecut sute de birje, primele autobuze publice, precum și cizmele armatelor care au defilat prin fața ploieștenilor. Legând gara de centru, Bulevardul a fost axa principală a vieții publice locale pentru aproape un veac.

În turul „Poveștile Bulevardului cu Castani” veți descoperi istoriile clădirilor de la stradă, dar [mai multe detalii]


Cum s-a schimbat centrul Ploieștiului

Cum ar fi să te plimbi pe străzile Lipscani sau Brașoveni, astăzi dispărute complet din geografia urbană a orașului? Sau să te oprești în Piața Unirii, gândindu-te dacă intri sau nu în Pasajul Cooperativa ori mai zăbovești câteva clipe în fața Micului Luvru? Ori să privești cum reformele îndrăznețe ale primarilor interbelici duc la dispariția vechiului și insalubrului Obor și la ridicarea Halelor Centrale, mândria orașului de peste 80 de ani?

Turul „Cum s-a schimbat centrul Ploieștiului” este o plimbare printre clădiri și străzi ce astăzi nu mai există, însă a căror prezența lor a dat farmecul orașului de altădată. Folosindu-ne de imaginație, dar și de numeroasele fotografii, cărți poștale și planuri arhitecturale, vom reconstitui centrul istoric al Ploieștilor, așa cum era la final de secol XIX, în anii 30 ori în plin stalinism.

[mai multe detalii]


Un secol și ceva de istorie ploieșteană

DSC_0264Turul ghidat „Un secol și ceva de istorie ploieșteană” este o plimbare printre case din alte vremuri și povești din epoci diferite. Vom descoperi împreună orașul cosmopolit din urma cu un veac și vom afla mai multe despre minoritățile etnice, dar și religioase care i-au marcat existența și au adus o contribuție semnificativă la dezvoltarea localității. De asemenea, vom discuta despre cum curtea imperială rusă a lăsat Sankt Petersburgul și s-a mutat pentru câteva săptămâni la Ploiești și chiar vom vedea casele unde au locuit Țarul Alexandrul al II-lea, țareviciul Alexandru al III-lea și Marele Duce Nicolae și vom cunoaște viețile membrilor familiei Romanov [mai multe detalii]


La pas prin trecutul Ploieștilor

DSC_0465Traseul „La pas prin trecutul Ploieștilor” propune o incursiune în lumea lui moș Ploaie, dar și a personajelor lui Caragiale; a bogăției și prosperității petrolului, dar și a dezastrului adus de acesta; a jobenului și a trăsurilor, dar și a trenului care întoarce „ca la Ploiești”; a caselor șic, cu stucaturi și curți largi, dar și a blocurilor gri și monotone. Este o plimbare prin lumea lor, dar și prin lumea noastră, la finalul căreia vom înțelege mai bine cât de diferiți sau cât de asemănători suntem în comparație cu ploieștenii de altădată. Vom vorbi despre cum a apărut această localitate și despre cât a mai lipsit ca Ploieștii [mai multe detalii]


Fostele închisori comuniste Jilava și Pitești

IMG_0068Instaurarea comunismului în România a afectat profund societatea românească și a marcat zeci de mii de destine. Bărbați și femei, tineri și bătrâni, intelectuali și țărani, preoți, militari, studenți și foști demnitari au fost arestați și întemnițați între 1945 – 1964 pentru acțiunile lor împotriva regimului comunist sau, pur și simplu, pentru valorile morale pe care le reprezentau în comunitățile lor. Acest episod întunecat din istoria recentă a României poate fi cel mai bine înțeles prin vizitarea locurilor în care acești oameni au fost încarcerați, iar fostele închisori Jilava și Pitești impresionează prin poveștile lor și a celor închiși acolo [mai multe detalii]